Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella”, ajuns la ediția a IX-a, își propune ca „excelența în interpretare” să fie cheia descoperirii potențialului artistic al viitorilor interpreți ai României. Iașul va deveni polul de interes pentru studenții și masteranzii din instituțiile de învățământ superior de muzică din România în perioada 6 – 8 mai 2025!
După opt ediții de succes, Asociația Culturală „Sonos Alumni” împreună cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” organizează o nouă competiție pe secțiunile: Suflători, Percuție, Pian și Muzică de Cameră.
Concursul se adresează tuturor categoriilor de instrumente urmând o succesiune bienală (fiecare categorie menționată repetându-se o dată la doi ani), în ideea promovării tinerilor artiști muzicieni aflați la început de carieră, coroborate cu imboldul de a valorifica repertoriul românesc destinat muzicii de cameră, instrumentelor cu rol solistic și vocii, deopotrivă.
„Noi, organizatorii concursului ne dăm silința, ediție de ediție să le oferim candidaților vizibilitate, competitivitate, evaluare corectă, public entuziast în sală, dar și premii stimulante. Traseul viitorilor artiști în formare necesită studiu individual temeinic, pregătire emoțională și psihologică, fără de care nu s-ar crea acea magie a scenei de concert, dar necesită spațiu de lansare pe scena valorilor naționale, cu interpretări live ce atestă tehnica și nivelul de performanță” precizează d-na prof. univ. dr. Elena Ovănescu, Președintele Asociației Sonos Alumni.
Premiile acestei ediții vor fi în cuantum de 10.000 lei, fiecare secțiune în parte cu distribuirea următoare: Premiul I – 1000 ron, Premiul al II-lea – 800 ron, Premiul al III-lea – 600 ron, Mențiune – 100 de lei, Marele Premiu „Eduard Caudella” – 1000 ron.
Ca tradiție a fiecărei ediții, juriul este format din personalități ale muzicii academice românești, profesori în principalele instituții de învățământ superior vocațional din România (Iași, Cluj, Timișoara, București) și este prezidat de dl. Prof. univ. dr. Ciprian Ion, Decan al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice al universității noastre.
Aveți timp să vă înscrieți la Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella”, ediția a IX-a, până pe data de 30 aprilie, înscrierea realizându-se exclusiv online, prin completarea formularului postat pe pagina facebook a concursului.
Concertul de deschidere al Concursului Național de Interpretare „Eduard Caudella” – ediția a IX-a se va contura sub touche-ul interpretării pianistului Paul Cristian Ionescu, laureat al Premiului Eduard Caudella, ediția 2023, în Casa Balș, Sala „Eduard Caudella” a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, marți, 6 mai, ora 19.00.
Gala laureaților va avea loc în aceeași locație, joi, 8 mai, ora 19.00, unde așteptăm publicul iubitor de muzică, studenții participanți, dar și pe cei aspiranți, membrii ai juriului și a comunității academice, pentru decernarea premiilor.
Organizatori:
Asociația Culturală „Sonos Alumni”
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași
Parteneri:
Primăria Municipiului Iași
Rotary Club IAȘI 2000
Gemini Cad Systems
Radio România Iași
Contact
Email: contact@sonosalumni.ro
Tel.: +40745350221