IOSUD din UNAGE Iași își propune să devină un pol de cunoaștere avansată în domeniul artistic, un centru relevant în contextul educational și artistic din România și din străinătate care să ofere modele de urmat pentru practici artistice, cercetări teoretice sau istoriografice pentru profesioniștii artiști din domeniul artelor vizuale, muzical, al teatrului și artelor spectacolului. Această instituţie are un profil unic în România integrând în structura sa cele trei școli doctorale din trei domenii artistice distincte; fapt valorificat prin proiecte interdisciplinare care se vor dezvolta tot mai complex în viitor.
DOCTART.RO este portalul educațional în care se regăsesc detalii despre metodologiile și tematicile de cercetare, precum și despre activitatea IOSUD din UNAGE Iași.
Studiile doctorale din IOSUD sunt organizate în cadrul celor trei școli doctorale din UNAGE în cele trei domenii acreditate de către ARACIS: Muzică, Arte vizuale, Teatru și Artele spectacolului.
Durata programului de doctorat este de 3 ani. Forma de desfășurare a studiilor este cu frecvență și frecvență redusă, în regim de finanțare de la bugetul de stat sau în regim cu taxă.
Studiile universitare de doctorat se finalizează prin susținere în ședință publică, și în fața comisiei, a tezei de doctorat.
Contact
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași
Str. Costache Negruzzi (fostă Horia) 9, 700126, Iaşi
Profesor univ. dr. Matei Bejenaru
Director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat
Leonte Alina
Secretar doctorat
Program: 10:00 – 14:00
Tel: 0751 511 288
E-mail: alina_leonte79@yahoo.com | doctorat@unage.ro