Constituit pe baza Hotărârii Senatului din 29.06.2009 este subordonat Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iaşi.
Obiectivele Centrului de Studii şi Cercetări Interculturale sunt următoarele:
- dezvoltarea dimensiunii interculturale în domeniile culturii şi educaţiei, în context european, precum şi promovarea pe plan naţional si internaţional a climatului de toleranţă şi comunicare interetnică , cu precadere pe etnia rromă
- organizarea de colocvii, stagii de pregătire, seminarii şi dezbateri în toate domeniile educaţiei şi culturii; aceste activităţi vor fi legate îndeosebi de educaţia în spiritul drepturilor omului, reforma sistemului educativ, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural, educaţia interculturală a tinerilor, analiza diferitelor producţii artistice ca agenţi de cultură şi integrarea minorităţilor
- elaborarea şi coordonarea unor proiecte pilot, menite a oferi exemple practice de aplicare a perspectivei interculturale în domeniile vizate, îndreptate în directţa întăririi coeziunii sociale şi a dezvoltării societăţii civile româneşti
- iniţierea şi dezvoltarea de raporturi de colaborare, respectând legislaţia, cu diferite instituţii româneşti şi internaţionale vizând formarea formatorilor pentru activităţi artistice extracurriculare şi mai ales pe formarea continuă a mediatorilor şcolari pentru populatia rromă
- polarizarea interesului şi activităţii specialiştilor în domeniile abordate, favorizarea contactelor şi cooperarii dintre diferitele instituţii, precum şi a colaborării între autorităţi şi societatea civilă
- editarea, traducerea şi publicarea unor documente şi lucrări legate de interferenţele interetnice
- valorizarea creaţiei artistice , mai ales a celei muzicale şi nu numai (dramaturgie , artistico- plastice) din perspectiva influenţelor rromani şi a altor minorităţi.
Activitățile principale
- promovare de proiecte de cercetare pe direcţiile şi ariile tematice de interes
diseminarea rezultatelor cercetării în comunitatea academică şi profesională, la nivel naţional şi european - stabilirea unor forme de colaborare şi parteneriat viabile pentru cercetare şi acţiune în comunitatea academică, educaţională şi de practică profesională artistică
- realizarea de studii în conformitate cu obiectivele Centrului de cercetare
- organizarea de training-uri, cursuri de specializare sau şcoli de vară
- organizarea de baze de date, realizarea de publicaţii, inclusiv pagini web, sau alte materiale pentru
- diseminarea de informaţii în conformitate cu obiectivele centrului
- organizarea de întâlniri (conferinţe, mese rotunde) pe teme legate de temele de interes pentru activitatea Centrului
- alte activităţi în conformitate cu obiectivele Centrului.
Arii tematice
- Psihologia artistului şi performanţei artistice
- Politicile educaţionale privind diferenţierea şi personalizarea curriculum-ului pentru tinerii cu potenţial înalt
- Tehnologiilor informaţionale şi de comunicare în domeniul educaţiei artistice
- Pedagogia artei în abordări comparative
- Formarea cadrelor didactice în domeniul educaţiei artistice în învăţământ artistic superior
- Evaluarea educaţiei şi performanţei artistice
- Dimensiuni interculturale ale educaţiei artistice
- Arta ca mijloc pentru mediere şi acţiune comunitară
Documente
• Regulamentul şi Statutul Centrului de Studii şi Cercetări Interculturale
• Plan de cercetare al Centrului de Studii şi Cercetări Interculturale in perioada 2019-2023
• Plan operational de cercetare 2022-2023
• Proiecte, granturi de cercetare, publicaţii
Membri
Director DPPD: prof. univ. dr. Eugenia Maria Paşca, tel 0745367773, eugenia_maria_pasca@yahoo.com
Responsabil CSCI: prof. univ. dr. Eugenia Maria Paşca
Contact: Iasi, str. Costache Negruzzi nr. 7-9, et. I, sala nr. 23, tel./fax. 0232 276462, dppd@arteiasi.ro
- prof. univ. dr. Eugenia Maria Paşca – Universitatea Națională de Arte George Enescu Iaşi – director, membru titular
- lect. univ. dr. Mihaela Mitescu Manea – Universitatea de Vest Timișoara, membru asociat
- conf. univ. dr. Dorina Geta Iuşcă Comănescu – Universitatea Națională de Arte George Enescu Iaşi, membru titular
- lect. univ. dr. Ona Ionica Anghel – Universitatea Națională de Arte George Enescu Iaşi, membru titular
- lect. univ. dr. Ana Maria Aprotosoaie Iftimi – Universitatea Națională de Arte George Enescu Iaşi – responsabil administrativ, membru titular
- conf. univ. dr. Cristina Leşe – Universitatea Națională de Arte George Enescu Iaşi, membru titular
- prof. univ. Alessandra Padula – Conservatorul Giuseppe Verdi Milano Italia, membru asociat
- prof. univ. dr. Regina Himmelbauer – Conservatorul Joseph Haydn Eisenstadt Austria, membru asociat
- prof. univ. dr. Borge Pugholm – Universitatea Via Viborg Danemarca, membru asociat
- cercetător II dr. Marinela Rusu – Academia Română, filiala Iași, Institutul de cercetări Gheorghe Zane, membru asociat
- prof. univ. dr. Rossella Marissi – Conservatorul Luisa D,Anunzzio Pescara Italia, membru asociat
- drd. Flavia Marissi – Belgia, membru asociat
- publicist Vasile Ionescu – Institutul Media pentru Diversitate București, membru asociat
- prof. gr. I Gabriela Pașca – Liceul Pedagogic Ioan Popescu Bârlad, Vaslui, membru asociat
- prof. dr. Anca Coroliuc – Info Educaţia Iaşi, membru asociat
- conf. univ. dr. Eva Králová – Universitatea Alexander Dubcek Trencin Slovacia – membru asociat
- prof. univ. dr. habil. Maciej Kołodziejski, Universitatea Nicolaus Copernicus Toruń Polonia – membru asociat
- lect. univ. dr. Carmen Elena Antochi – Universitatea Națională de Arte George Enescu Iaşi, membru titular
- conf. univ. dr. Marina Morari – Universitatea de Stat Alecu Russo Băți Republica Moldova, membru asociat
- conf. univ. dr. Margarita Tetelea – Universitatea de Stat Alecu Russo Băți Republica Moldova, membru asociat
- prof. univ. dr. habil. Ion Gagim-– Universitatea de Stat Alecu Russo Băți Republica Moldova, membru asociat
- conf. univ. dr. Tatiana Bularga – Universitatea de Stat Alecu Russo Băți Republica Moldova, membru asociat
- prof. Angela Tabaran – Instituția Publică Liceul Teoretic Mihail Viteazul Chișinău Republica Moldova, membru asociat
- drd. Vladimir Acatrini – Academia Națională de Științe și Educație pedagogică, Institutul de Educație pedagogică si Educație pentru adulți „Ivan Ziaziunˮ Kiev, Ucraina, membru asociat
- prodf univ. dr. Cristina Maria Stoica – Universitatea Petre Andrei Iași, membru asociat
Direcții de cercetare
Ştiinţele educaţiei – aplicaţii în domeniul educaţiei artistice
– Pedagogia artei
– Psihologia învăţării în domeniul artistic
– Psihologia creaţiei artistice
– Formarea formatorilor pentru educaţie artistică
– Educaţie interculturală
Artă şi acţiune culturală
– Creaţia artistică plastică şi implicaţii pentru educaţie
– Artele spectacolului şi relaţia cu învăţarea
– Creaţia muzicală şi implicaţii psiho-pedagogice
Publicarea de studii şi lucrări valorificând rezultatele cercetării în plan naţional şi internaţional prin revista Centrului, Review of Artistic Education rae.arts.ro precum și în seria Dimensiuni ale educatiei artistice, cu vol. I, VI și până în prezent