Al treilea concert din cadrul proiectului de cercetare ICMA – Aplicarea soluțiilor tehnice pentru interpretarea la distanță în ansambluri în producția de concerte, va avea loc la Bistrița, în parteneriat cu Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”, instituție cu care am început și continuat acest proiect, în trei ediții consecutive, și cu care avem o colaborare excelentă.