Specializarea Pedagogie muzicală (actual Muzică) – înființată în anul 1960 – are ca obiectiv pregătirea profesorilor de muzică și a dirijorilor de coruri școlare din toate ciclurile de învățământ preuniversitar. Într-o arie largă de studiu, studenții vor beneficia de o pregătire muzicală generală, prin echilibrarea disciplinelor de cultură istorică și estetică, îmbinate cu cele de tehnică și scriitură muzicală, alături de disciplinele cu profil pedagogic.
Studenții acestei specializări au șansa de a studia un instrument la alegere, canto clasic, jazz/muzică ușoară și canto popular, inclus în grupul de discipline opționale.
Absolvenții au posibilitatea de a deveni dirijori de formații vocale, instrumentale sau mixte, instructori muzicali (case de cultură, biblioteci, muzee de artă, cluburi), manageri sau impresari muzicali.
Activități
- Participarea în cadrul formațiilor:
Vocale – renumita formație corală Cantores amicitiae, dirijată de prof. univ. dr. Nicolae Gîscă și Ansamblul Coral al Facultății, condus de conf. univ. dr. George Dumitriu;
Corul Aletheia coordonat de conf. univ. dr. Dorina Iușcă;
Vocal-instrumentale – Ansamblul de muzică folclorică Teodor T. Burada, condus de conf. univ. dr. Ciprian Chițu; - Susținerea de recitaluri vocale și instrumentale de către studenții specializării Muzică.