Georgios Konstantinou s-a născut în 1961, în Galata Mesolonghi, Grecia. Este doctor al Universității Ionia, Grecia (Catedra de Studii Muzicale), absolvent al Academiei de Pedagogie „Marasleion” și a Facultății de Educație Fizică și Atletism din cadrul Universității de Stat „Kapodistria” din Atena. A participat la numeroase simpozioane de muzicologie și pedagogie și masterclass-uri din Europa. Pe linie pedagogică, a publicat până în prezent 5 volume din seria Teoria și practica muzicii bisericești. De asemenea, a îngrijit publicații ale operelor celor Trei Dascăli (la Editura Mănăstirii Vatoped), precum și opera lui Konstantinos Pringos (la Editura „Apostoliki Diakonia”).
Activitatea sa cuprinde și prezența ca psalt în numeroase biserici din Atena. A predat muzică psaltică la Școala „Izvorul Tămăduirii” și Școala Mitropoliei Fthiotidos, precum și la Conservatorul de Stat din Atena. Din 1981, este membru al Corului Bizantin Grec în cadrul căruia este implicat în studierea tradiției scrise și orale a muzicii bisericești, precum și în valorificarea rezultatelor cercetării în predare. Este inițiatorul Programului de Formare și Perfecționare în Muzica Bisericească ce funcționează din 2003, acordând anual burse ce sunt finanțate de Institutul „Sfântul Maxim Grecul”.