Vă invităm la Recitalul de contrabas ce va avea loc la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iasi, Sala Studio de muzică de cameră „Anton Diaconu”, care reprezintă o nouă etapă din Proiectul de descoperire și promovare a tinerilor interpreți contrabasiști, proiect realizat în Parteneriat cu liceele de specialitate și Clasa de contrabas UNAGE Iași.
De această dată în Recital vor interpreta elevi ai clasei de contrabas din cadrul Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași Oficial, condusă de prof. Vasile Arbore Cîșlariu din Iași și studenți din cadrul Clasei de contrabas UNAGE Iași, condusă de lect. univ. dr. Virgil Florin Prisacariu.
Recitalul
de contrabas va fi precedat de un Masterclass sustinut de lect. univ. dr. Virgil Florin Prisacariu alături de elevii clasei de contrabas din cadrul CNAOB din Iași.Programul Recitalului conține lucrări de B. Marcello, K. D. von Dittersdorf, J. Geissel, G. Bottesini, O. Schwabe, R. Gliere, S. Koussevitzky, E. L. Larsson în interpretarea elevilor: Alexei Ianis Lazăr, Vlad Manolache, Luca Florian Volovăț și studenților: Rareș Petru Morariu, Florin Drăgan, Ionuț Gavrilovici, Andrei Florian Barbu și Andrei Mihai Jîjîie.
La pian: prof. dr. Loredana Filipescu și prof. univ. dr. Anico Berindan
Eveniment coordonat și prezentat de lect. univ. dr. Virgil Florin Prisacariu.